Timpul.

“-Te rog,oprește-te!”
Tic tac tic tac tic tac.
“-Te rog,lasă-mă să respir,să iau o pauză.”
Și încă o frunză însângerată cade din pomul bătut de atâtea vânturi.
“-Te implor,mai dă-mi câteva minute,secunde.”
Și fulgii zboară ușor,dând o strălucire aparte nopții.
“-Îți ordon să te oprești acum.”
Cu nasul lipit de geam își savura ceaiul fierbinte,privea înghețul de afară,zărindu-și propria reflexie.


Ești atât de încăpățânat,hotărât,rece,nepăsător și pot să continui această înșiruire,dar cred că ai auzit-o de prea multe ori ca să te mai deranjeze cu ceva;pur și simplu îți duci existența:zbori fără să-ți pese de peisaj,de sentimente,de oameni,de viețile lor.
Tu trebuie doar să mai rupi o foaie din calendar.
“-Te rog…,dar știa că nu avea cum să-l oprească,te rog lasă-mă să găsesc o cărare potrivită,să aflu cine sunt cu adevărat,după promit că nu îți mai cer nimic.”
Atât de innocent,de prostesc,de pueril suna totul.
A fost rugat să se oprească pentru motive mult mai întemeiate,pentru lacrimi mult mai fierbinți;de-a dreptul egoist putea să remarce.Se mira oare cum oamenii au ajuns în acest stadiu,de a uita să aprecieze adevăratele comori,chiar nu-i venea să creadă.
Dar era ceva ce îl deranja,bineînțeles nu atât de mult încât să se oprească pentru un minut,nici măcar să-i dea acelei ființe frumoasa impresie,să o mintă,nu.Dar ceva l-a făcut să-și întipărească în minte o imagine cu ea.
Da,era adevărat că avea o arhivă interesantă de momente surprinse,furate,dar nu asta  este de menționat.
Dacă nici timpul nu ar avea o colecție de imagini ce merită văzută,ce pot vorbi cu orice trecător,cu cea mai insensibilă creatură,atunci nu există un alt posesor demn de o oarece atenție.
Atât de…(trebuia să găsească un cuvânt pentru imaginea recent păstrată)de prostesc.Să caute un drum potrivit,pe care trupul și mintea să nu se simtă niște străini,când avea libertatea,nebunia la dispoziție să facă față oricărei provocări.
De ce vroia o singură cărare?Chiar dacă era doar a ei,ce rost avea?Prostesc.
Putea să alerge nestingherită pe unde o purta imaginația,putea să fie cine vroia.Putea să treacă prin frig,ploaie,deșert și după să decidă ce preferă.
Există oameni care și-au trăit toată viața explorând,fără să aibă pretenția de a găsi acel sentiment de apartenență,de posesiune.
Dar era ceva în prostia ei,care nu-l lăsa în pace,probabil era vorba de lipsa de experiență,de pasiunea nebună ce o expui pentru lucrurile ce nu le cunoști cu adevărat;pasiune ce avea să o distrugă atunci când realitatea o va izbi.
Singurătate,de asta avea nevoie ca să realizeze în ce mod trebuie să privească.Singurătatea drumului propriu o va împinge spre alte locuri și abia atunci le va prețui cu adevărat.
Experiență,el avea atâta și totuși se lăsa impresionat de nebunia necunoștinței.Prostesc și din partea lui.Și furios în urma aceastei constatări începu să alerge nepăsător.
Tic tac tic tac tic tac.
Mireasma verii înconjură pașii fetei,ce străbăteau însetați orice străduță,ce nu luau nici cea mai mică pauză la bifurcațiile întâlnite.