Everything's made to be broken.

Încrederea îi scăpăra în privire.Iubea această senzație,care o făcea să creadă că poate urca orice munte,că poate zâmbi indiferent unde avea să o poarte tornada nemiloasă.
Însă știa prea bine că acest sentiment era de scurtă durată,așa că trebuia să profite de el cât încă trupul și mintea sa îl găzduiau.
Mai aruncă o privire sfidătoare oglinzii din holul întunecat și închise ușa în urma ei.Aerul rece de afară îi lovi chipul din plin;își adânci mâinile în buzunare,își ridică privirea și păși hotărâtă.
Simțea că merge pe drumul cel bun,respingea orice ezitare ce încerca să-i clatine hotărârea.Îi fixa cu privirea pe trecătorii ce-i atrăgeau atenția și le zâmbea discret.
Destinația?Nu era încă fixată,dar înflorea ușor într-un colțișor al minții ei.Pur și simplu savura pasul ferm ce atingea asfaltul.În zgomotul dimineții orașului auzea sunetul tocurilor ca ticăitul unui ceas,ce parcă îi spunea:”Nu te grăbi,asta e ziua ta,inspiră adânc și lasă liniștea,mulțumirea și momentul să pună stăpânire pe tine.”
Avea în minte întipărită imaginea cu propria-i privire sfidatoare și o analiza acum,încercând să-i găsească ingredientele;ar fi avut nevoie de ea mai des.Verdele acela șters,acum parcă avea în spatele său flăcări puternice scoase la iveală dintr-un sertar secret.
Era interesant că această schimbare nu o speria,deși se simțea de parcă a pătruns în mintea unui străin,pe care totuși a ajuns să-l cunoască atât de bine.Nu o înfricoșa nimic din aceste trăiri,avea impresia ca utilizează un anumit drog;știa că nu îi este interzis,dar nu știa unde să-l găsească.
Destinația?Se pierduse deja departe în cugetările ei,iar pașii ei deveniseră doar un ritm perfect ce-i acompania plăcerea acestei schimbări.
Dar vântul sufla din ce în ce mai tare și oricât de mult ar fi vrut nu-și mai putea ține privirea fermă.Trecătorii dispăreau,probabil ajungeau la destinațiile propuse sau doar improvizau unele care să-i ducă departe de acest peisaj înghețat.O ceață densă se lăsă brusc peste ea și peste întregul oraș.Flăcarile din ochii ei nu puteau lupta cu această forță necunoscută.
Frigul o îmbrățișă bucuros,așteptându-i cedarea,așteptând să vadă acea mască spărgându-se,așteptând ca focul să se stingă.
Era dezorientată,iar picioarele nu mai vroiau să asculte.Ceața nu o lăsă să vadă absolut nimic;putea doar să intuiască drumul ce o va duce înapoi în fața acelei oglinzii,de care acum îi era atât de frică.
Ultima picătură umplu un lac de încercări dinăuntrul ei.Focul se stinse,aparenta putere și încredere se făcuseră cioburi pe asfalt.Vroia să le adune,să încerce să le lipeasca cumva,dar ceața o împiedica.Căzu în genunchi,tremurând din adâncurile ei întunecate și începu să realizeze că a mai pierdut o luptă.Ajunsese în familiarul moment în care realiza cât de mult are nevoie de o îmbratișare,de niște șoapte calde care să o convingă că mai are o șansă.
Nu era un sentiment complet nou,dar totuși avea ceva ce-l făcea să se îndepărteze mult de cel obișnuit.
Lacrimile stăteau la locul lor și chiar nu aveau de gând să-i mângâie obrajii reci.Poate altă dată.
Își dădu pantofii jos,se ridică și începu să alerge pe acelși drum pe care ajunsese până aici.Tălpile parcă îi luaseră foc.Simțea căldura rănilor proaspăt deschise,simțea răceala îngrozitoare a asfaltului și în final ajunsese să nu mai simtă nimic.
În drumul său de întoarcere,în retragerea ei umilitoare își aduna fiecare pas hotărât,fiecare gând puternic,fiecare zâmbet încrezător;își aduna căldura flăcarilor aruncate recent de ochii săi și le ascunse pe toate într-un loc ferit.Poate data viitoare avea să le folosească mai bine.

 

 

”And I don't want the world to see me
Cause I don't think that they'd understand
When everything's made to be broken
I just want you to know who I am ”

(Goo Goo Dolls-Iris)