Jocurile mării.

Aștepți ca ceva să se întample,orice,și noaptea îți ascultă dorința.
În întunericul dens al unei nopți,care era pregătită să facă dezvăluiri până acum ascunse,ambii dintre voi ați auzit un sunet diferit de zgomotul al vântului blând;un sunet care se îmbina atât de bine cu bătăile inimii fiecăruia dintre voi și alcătuiau o melodie aparte.Era ceva incredibil de nou comparat cu clipele banale și epuizante pe care le-ați trăit amândoi până acum.
Vântul dispăruse brusc parcă îngropat în nisip,fiind înlocuit de respirația voastră;încă o melodie noua.Era deja prea mult.
În întunericul de nepătruns,în care luna era acoperită de nori,iar singura dovadă care arăta că marea se afla la câțiva pași era zgomotul valurilor,ea a zărit o sclipire verzuie,iar el una albastră;o fracțiune de secundă,atât.
După,a început furtuna,iar furia mării mai că i-a înghițit pe amândoi.
Dimineața nu a adus cu ea nimic bun,ci doar ceva neobișnuit,o primă amintire.Pentru prima oară vă aminteați ce se întâmplase cu câteva ore înaintea răsăritului.Acele melodii noi și acea sclipire,nici măcar nemărginita mare nu mai avea vreo putere asupra lor.
După acest incident urmele pașilor nu mai puteau fi șterse.Au urmat nopți întregi în care cele două melodii conduceau ritmul valurilor.Au urmat acele prețioase clipe în care nu vă mai era frica de lumina răsăritului.Zâmbete,mângâieri și povești interminabile,toate și-au făcut loc pe plaja imensă,ce era acum un supus al vostru.Marea pierdea lupta treptat treptat,iar voi nici măcar nu-i observați furia.
Zilele treceau odată cu noile descoperiri ce le făceați împreună.Vă îndreptați inconștienți către un nou început,căruia aveați să-i faceți față împreună.Furia mării nu avea să se domolească curând,dar vă obișnuiați deja cu acest gând.
Un apus de soare,o îmbrățișare,șoapte,ultimile urme lăsate în nisipul rece,valuri din ce în ce mai sălbatice gata să înghită totul în calea lor;un zâmbet trist abia conturat,ce apare pe chipurile amândurora,o mână rece într-una caldă și niște pași hotărâți.O nouă cărare.
În urmă nisipul a rămas pătat cu lacrimi la fel de sărate ca apa mării.
                   Acea lumină puternică o orbi din nou,avea acum o nuanță de verde în ea;deschise ochii.Era din nou in bătaia valurilor calde,iar negrul nopții îi calma ritmul rapid al inimii.Nu era nici în adâncurile mării,plutind inconștientă,nici nu părăsise plaja,iar el sigur nu era lângă ea.
Coșmar?Vis?Speranță?Joc stupid?Lecție?Ceața din mintea ei era atât de densă.
Se ridică hotărâtă și părăsi plaja cu pași repezi;din nou.
Cele doua melodii atât de plăcute se auzeau acum în depărtare,odată cu fiecare val ce se rostogolea în cautarea trupului ei.