Jocurile mării.

Simțea cum corpul îi e acoperit treptat de nisipul ud și nu se putea ridica de acolo.Cu fiecare stea ce apărea pe cerul îndepărtat,încă un val o acoperea într-o umezeală plăcută,caldă-în ciuda răcorii ce domina plaja-și îi îngropa trupul și mai mult în nisip.
I se părea că trecuse o veșnicie de când tot observa apariția stelelor,de când îmbrătișa căldura apei sărate,de când suporta vântul rece.Era epuizată din toate punctele de vedere,așa că renunță și închise ochii.Se lăsă purtată în adâncurile întunecoase ale mării,neștiind cum avea să se termine totul.
Timpul însă nu se oprise,iar ea începuse să simtă apa din jurul ei,începuse să realizeze că trupul îi plutea inert,cu o destinație necunoscută.Pulsul începuse să-i bubuie frenetic în urechi,iar ea,dintr-un impuls disperat deschise ochii.O lumină și o usturime puternică o făcuseră să-și regrete gestul și să alunece într-o stare nouă,care o făcea să creadă că tot ce se întâmplase până acum era doar unul dintre cele mai oribile coșmaruri.
Acum,se afla pe aceeași plajă,unde soarele lumina binevoitor atât marea cât și chipul ei.Îmbrățișa căldura primită cu un zambet sfios pe chip.Un zambet suspicios,care nu știa ce preț va trebui să plătească pentru o asemenea desfătare.
Poate avea dreptul să fie dominată de suspiciune,poate nu.Plaja era pustie,marea prea calmă,vântul prea blând.
Nu era singură,avea să afle mai târziu.Mai erau niște pași ce lăsau urme în acel nisip.

             Erați doar două trupuri,suflete,ce rătăceau singure pe plaja părăsită.Doar că spre deosebire de o plajă normală,cea pe care vă îndrumați voi pașii era neobișnuit de imensă.Niciunul dintre voi nu reușea să-și explice prezența în acest loc,cu atât mai puțin scopul.
Timpul  însă zbura nestingherit de prezența sau gândurile voastre.Era zi,apoi noapte.
Era soarele pe cer din nou și apoi apărea luna iar.Pașii nu contenesc,inconștienți la fel ca voi.Îi țineți de urât mării de atâta timp,încât valurile le-au învățat ritmul și parcă au început să simtă în urmele lor lăsate pe nisipul ud o dorință ascunsă,de care nici unul dintre voi nu este conștient.Nu e ca și cum în mintea voastră nu s-ar fi mâzgălit niște contururi grabnice,dar apa sărată a mării a avut grijă să le șteargă odată cu fiecare apariție a soarelui din adâncurile ei.Compania voastră oricât de banală ar părea devine din ce în ce mai prețioasă pentru această întindere albastră.
Iar voi vă supuneți într-un mod iresponsabil,deși a cam început să vă fie teamă și să vă simțiți cam izolați în acest peisaj solitar,la care în trecut ați râvnit atât de mult.
Direcțiile opuse în care vă îndreptați mereu parcă pun capăt oricărei șanse prin care acea pustietate apăsătoare ar putea fi îndepărtată.
Sunteți parcă simple ființe ce au luat viață din nisip,insensibile la orice manifestare a vremii sau incapabile să fie gazde unor sentimente umane.
Dar totuși în compania punctulețelor strălucitoare din întunecimea nopții,înainte de răsăritul soarelui  singurătatea începe să se facă simțită în întregimea trupurilor voastre.Este un sentiment de scurtă durată,ca aroma unei gume ieftine,pentru că marea își va face în curând datoria.
Pașii se vor afunda în continuare in nisip,singurătatea se va amesteca în continuare cu lumina strălucitoare a stelelor,la fel de îndepărtate de voi exact cum sunteți și unul de celalalt.
Soarele va răsări acompaniat în continuare de aceeși senzație de abandon total;ritmul va fi același,glasul mării la fel,nisipul la fel de fin la atingere.Totul,fiecare ticăit al ceasului va fi la fel,deși  voi nu veți ști niciodată ce oră e.
Tu,cea care credeai că ai scăpat dintr-un coșmar,începi acum să te îndoiești.

...