Maine.

Lasa-mi timp doar pana maine.Te rog.
Inchide usa si fa-te ca nu ma auzi.
Promit ca maine nu vor mai fi lacrimi si nu vei mai auzi nici un ‘nu stiu’.
Promit ca maine voi fi bine,voi fi puternica si voi sti sa zambesc dispretuitor.Maine voi sti sa pasesc increzator si nu te voi mai lasa niciodata sa vezi ce simt si cum gandesc.
Maine voi sti ce vreau de la viata,iar daca nu voi sti,tu nu vei mai afla de nesiguranta mea.
Maine o sa lupt si o sa zic ‘nu-mi pasa’.
Maine o sa te imbratisez ca pe un strain oarecare.
Maine ma voi adaposti de ploaie,dar acum te rog lasa-ma sa simt fiecare strop rece.
Maine voi aprinde lumina,dar acum stinge-o te rog si lasa intunericul sa cuprinda peretii acestei camere,lasa-l sa le stearga toate amintirile,tot ce stiu despre mine.
Maine voi sti catre ce ma poarta pasii.
Promit ca maine nu voi mai asculta nepasarea din jur si nu voi mai fi ranita de plecarea unor oameni de langa mine.Maine ii voi lasa sa plece cu zambetul pe buze si voi realiza ca nu au fost niciodata langa mine.Maine dar nu astazi,pentru ca acum totul inca doare.
Maine melodiile vor fi doar sunete de fundal in niciun caz povesti si sentimente.
Maine nu voi mai sta pe malul marii privind furia valurilor,ci voi inota in larg uitand de tot.
Maine as vrea sa fiu altcineva,sa ma schimb,dar nu voi reusi.Voi incerca sa lupt si sa devin mai puternica e tot ce-ti pot promite.Atat.
Celelalte promisiuni sunt fulgi de nea,ce se vor topi,probabil,atunci cand vor atinge pamantul cald.
Dar totusi maine lacrimile se vor usca,va fi ceva diferit.Poate va fi bine sau poate nu,poate voi ajunge la aceeasi concluzie ca azi.Dar maine ranile vor incepe sa se inchida incet incet si ‘maine’ sunt sigura ca imi va pregati un cadou.