Spune-mi.

Timpul trece,iar cararile umblate cu o atata caldura in pasi se pierd in zare.Incerc sa ma agat de ele,incerc sa retraiesc fiecare secunda din tot ce s-a intamplat,incerc sa nu regret nimic si sa fac din acele momente cele mai frumoase amintiri.Sa stii ca nu te rog sa intelegi,pentru ca nu ai fost acolo,dar eu stau aici langa tine si tanjesc dupa apa marii.
Atatea lucruri s-au intamplat si atatea vise au ramas necunoscute,depozitate in mintea mea.Nu pot sa te iau si sa ti le soptesc la ureche si nu te voi auzi niciodata pe tine soptindu-mi inapoi,ca totul va fi bine,ca toate vor deveni realitate.
M-am chinuit pana acum sa inteleg de ce.De ce imi este interzis sa te ascult?De ce nu pot sa ma bucur de imbratisarea ta,de ce nu pot sa ma inund pur si simplu in parfumul tau?Si stiu raspunsul,pluteste de atata timp in mine,iar eu incerc sa nu-l vad si sa-l ocolesc.
Adevarul e ca timpul a trecut,iar eu mi-am ratat clipa,mi-a fost frica sa urc pe scena puternic luminata.De ce?Pentru asta sunt eu.Nu stiu daca publicul m-ar fi aplaudat s-au nu,cert e ca in locul meu s-a urcat altcineva,pe care publicul chiar l-a placut.Acum eu ce fac?Stau si ma intreb de ce nu am facut acei pasi.Acum puteam sa am tot ce imi este  interzis.Acum aveam cel mai important vis implinit.
Dar si aceasta constatare o facusem de mult timp si la fel o ocoleam,e  mai usor sa eviti adevarul,sa traiesti in vagi impresii,mult mai usor.
Ce ma doare acum si ma face de fiecare data sa mai renunt inca un pic,este amintirea celui mai frumos vis,ce nu se vrea uitat.Cel mai ciudat este ca nu a fost un vis,nu!A fost realitatea,una magica la acel moment,cumplit de dureroasa acum.Ce pot sa fac?
Nu pot sa uit,pentru ca nu vreau,de ce as rupe o poza asa frumoasa.
Nu pot sa o rup desi infatiseaza o minciuna,o iluzie.O iluzie in care e placut sa traiesti pana iti curg lacrimile siroaie pe obraz.Dar a fost si s-a intamplat,marea mi-e martora.Am inteles eu gresit?Soarele nu a fost atat de cald pe cat parea sau picaturile de ploaie nu ma mangaiau cu atata caldura cu cat simteam si eu.Nu mai stiu.
Nu mai stiu cum sa-mi aranjez tot ce e in mine.Sentimentele se pot ordona?Acum,in acest moment eu zic ca urasc,e doar un sentiment de neputinta profunda,dar arde in mine.Nu mai vreau iluzii sau ipoteze,vreau sa-mi spui ce a fost.
A fost prea blanda furtuna sau chiar m-ai mangaiat?A fost prea linisita marea sau chiar ai fost langa mine?A fost soarele prea puternic sau tu chiar ai fost acolo sa ma incalzesti?
Nu cer mult.Vreau un simplu adevar,de care mi-e frica si pe care nu stiu cum sa-l cer.
Vreau sa stiu daca am fost doar o simpla carare in drumul tau pe care ai fost obligat sa o urmezi si sa o utilizezi pentru supravietuire sau am fost o drum important pe care ti-a facut placere sa mergi si pe care te vei intoarce candva curand.
Voi ramane cu mari intrebari in mine cu gesturi pe care nu voi sti niciodata unde sa le clasez,cu vorbe calde,care poate se intentionau sa fie reci si cu parfumul tau in fiinta mea.Vreau sa-l  pastrez cat mai mult timp,dar de fiecare data cand realitatea actuala ma loveste incep sa-l uit si sa-i pierd amintirea.
As vrea sa nu mai simt nimic,sa inot in larg fara sa ma gandesc la ceva,fara sa-mi fie frica si fara sa astept o companie,vreau sa fiu singura,desi as fi in stare acum sa urlu tot ce ma doare primei fiinte ce-mi iese in cale.
Doare prea tare ca sa mai inoti,ploua prea tare ca lacrimile mele sa mai fie observate.
Vreau sa devin o picatura din apa sarata a marii ce isi va gasi destinul pe obrazul tau.


"Every time that I walk out the door,
Tell myself I can't take it no more,
There’s a part of me won't let you go
Keep saying yes when my minds saying no"