De ce plangi?

De ce simtim nevoia sa plangem?
Eu cel putin sunt o persoana care recurge foarte usor la lacrimi.
De ce atunci cand te simti prost,lovit,ranit,abandonat,neputincios,singur,dezamagit,trist,dar si atunci cand te simti extrem de fericit simti nevoia sa dai nastere unei lacrimi sau unui intreg izvor de lacrimi?
Te-ai gandit vreodata ca ranesti atunci cand plangi?
Te-ai gandit vreodata ca atunci cand plangi dai nastere celui mai pur si inocent lucru?
Dai nastere unei lacrimi,fara ca macar sa-ti dai seama.O creezi dar nu iti pasa de ea,nu iti pasa din ce ochi rasare sau pe ce obraz cade.Nu iti pasa de drumu ce-l strabate in scurta ei existenta.Nu-ti pasa pe ce parte a vietii tale cade si o marcheaza.Nu ai mila de ea.
Atunci cand plangi nu ai cum sa te gandesti la lacrimi,te gandesti la cauza care ti le-a provocat.
O lacrima este valorificata doar atunci cand este observata,atunci cand cineva vrea sa o indeparteze,atunci cand cuiva ii pasa intratat cat sa o stearga de pe obrazul tau si sa-ti spuna ca totul va fi bine.Lacrima este valorificata doar atunci cand este culeasa de cineva drag si nu lasata sa cada in nestiinta.
Si ploaia de vara este o multime de lacrimi si cea din toiul toamnei.Numai tu poti sa le dai un sens.Daca ploaia cade pe asfaltul rece,sau pe pamantul moale al padurii,nu-si atinge niciodata scopul.Multimea de lacrimi isi capata sensul atunci cand este culeasa de tine,atunci cand te atinge si se prelinge usor pe trupul tau.
Si ninsoarea este o multime de lacrimi inghetate de bataia vantului si numai tu poti sa le readuci la viata atingandu-le,culegandu-le in palma ta si lasandu-le sa cada pe chipul tau,lasandu-le se se topeasca si sa capete o poveste,o poveste proprie,scurta dar prin care sa simta ca au un rost in imensa noastra lume.
Lacrima este o fiinta,nu o neglija,ajut-o sa-si gaseasca scopul,sa-si creeze propria poveste.