Scut.

Ai ajuns intr-un loc pe care nu-l cautai,dar care este exact ceea ce ai nevoie.E un loc pustiu, aflat la o inaltime  de unde poti vedea si observa totul.Inspiri aerul rece cu atata sete incat parca ai incerca sa-ti cureti intreg trupul cu el.
Esti inconjurat de acea liniste nepretuita in care numai vantul si cativa catei ce latra undeva departe se mai fac auziti.Grijile isi iau zborul una cate una din mintea ta,lansand-o intr-o atat de frumoasa tacere.De ce nu e asa mereu?De ce  trebuie sa inoti continuu intr-un dezastru total?De ce nu poti pur si simplu sa te asezi oriunde ai fi,sa inspiri si sa fie liniste,sa nu te mai bantuie niciun gand?
Aici sus esti singur,asa cum ai apreciat mereu sa fii,fara vorbe goale rostite doar de dragul de a vorbi,fara minciuni,numai un adevar pur al naturii.
Un noiembrie atat de prietenos a venit in viata ta sa-ti vindece ranile deschise.Ai incredere in el si tranteste-te in frunzisul ce acopera intreg pamantul si asteapta ca cerul sa se apropie atat de mult de tine pana cand va deveni o plapuma infinita ce va fi mereu gata sa-ti tina de cald.
Cumva ai urcat aici si ai gasit acea linistea profunda cufundata in muzica usoara a raului ce se aude in apropiere.Si cumva ai vrea sa ramai aici,sa nu mai trebuiasca sa cobori in zgomotul asurzitor al vocilor omenesti.Dar stii prea bine ca aici nu e locul tau,iar lucrurile frumoase se iau in doze mici,minuscule chiar,pentru a le simti importanta.Va trebui ca,deocamdata,sa te multumesti cu cele cateva clipe ramase pana la inserare si cu cateva priviri aruncate spre cerul ce va deveni din ce in ce mai inundat de stele.
Locul nu-ti apartine,dar a fost indeajuns de dragut incat sa iti arate cat de frumos poate fi sa zambesti singur,fara ca macar sa realizezi ca zambetul este pe fata ta,tu fiind constient numai de caldura brusca si placuta ca o mangaiere ce si-a facut loc in tine.
Acum e timpul sa pleci,sa cobori spre acel asfalt respingator;nu mai ai voie sa te uiti inapoi.Probabil ca nu e ultima data cand vei vedea acest peisaj si vei simti aceste lucruri,dar data viitoare,daca va exista,totul va fi diferit,de altfel ca fiecare secunda pe care o traim.
Incerci sa mergi mai apasat,sa-ti lasi intiparite urmele pasilor tai in pamantul moale,pentru a gasi calea inapoi,dar vantul ti-a vazut micul viclesug si raspandeste blajin frunzele peste tot,aratandu-ti ca nu ai nicio sansa.
Pleci resemnat capul si iti continui drumul spre tot ce e al tau,cu acea sursa de caldura ce si-a facut culcus in tine,dandu-ti putere sa faci fata oricarei piedici.
Mai inspiri o data aerul rece si pasesti resemnat pe asflatul familiar,luminat slab de un felinar plictisit;ridici capul sigur pe tine si esti gata sa primesti ploaia de cuvinte cu nepasare,folosind caldura adunata in scurta calatorie drept scut.