Nu se va intampla.

Si cauti cu disperare acea voce intr-o mare de zgomote straine.Acea voce familiara de care te agati mereu;o voce pe care ar trebui sa o uiti,nu sa astepti mereu sa te salveze,sa te faca mereu sa zambesti.O voce interzisa,ce nu-ti apartine,ce niciodata nu-ti va sopti cu tandrete lucrurile pe care ai nevoie sa le auzi.
Si atunci de ce te mai chinui?De ce mai depui efortul de a gasi mereu acea voce,de a o urmari,cand tot ce reuseste sa mai faca este sa te raneasca,iar tu realizezi asta abia intr-un final intarziat in care sfarsesti in patul tau gandindu-te a cata oara te afli in aceeasi situatie.Ajungi ranit,gata mereu sa renunti,doar cu franturi mai importante dintr-o conversatie banala,ce se rotesc neincetat in mintea ta si cu care reusesti intr-un final sa adormi,in timp ce o singura lacrima iti curge pe obraz,tu nefiind constient de ea.
Si te trezesti la fel de ranit,doar cu o speranta, ce e acolo in fiecare dimineata:ca vei auzi din nou vocea si ca astazi cumva totul va fi diferit.Poate ar fi posibil,daca ai sti sigur ca ii pasa.Dar asta nu se va intampla.
Pe langa voce,pe care atunci cand o auzi un val de fiori reci iti strabate intreg trupul,impreuna cu o senzatie de nerabdare,mai sunt si pasi ce se indreapta spre tine,e mereu acelasi parfum cu care te intoxici si pe care incerci sa-l pastrezi cat mai mult timp cu tine,sunt gesturi neinsemnate si maini atinse cu grija.Nu e vina ta,tu chiar incerci,dar prea multe sunt in tine gata sa explodeze,eliberandu-te.Dar nici asta nu se va intampla prea curand.Acea voce si tot ce tine de ea,acele senzatii si batai ale inimii prea rapide,acele atingeri,totul valoreaza poate mai putin decat o picatura de ploaie,desi pentru tine sunt nepretuite,durere,speranta,realizare,frica,emotie,zambete si priviri,totul se va amesteca si va lua in mintea ta forma unei fotografii.Genul de fotografie care de fiecare data cand o vei vedea te va rani,genul de fotografie pe care intr-o zi va trebui sa te decizi sa o rupi.Atunci nu vei pastra bucatile ramase,ci le vei lasa sa zboare in bataia vantului,sa ia cu ele tot ce ai simtit vreodata.
Dar cand se va intampla asta?Probabil mai ai de indurat.Dar nu visa,vocea nu va fi niciodata a ta,nu-ti va spune niciodata lucrurile pe care vrei sa le auzi.
Pasii vor lua sfarsit,mainile intinse care se presupuneau mereu sa te ajute nu vor mai fi de gasit.
Valul trece,pasii se afunda in nisip,amintirea ramane oricat de dureroasa ar fi.Mare va fi langa tine ca un fundal al durerii,te va astepta mereu sa retraiesti,nepasandu-i de lacrimi.
Tu vei pleca,iar vara se va desfasura in continuare cu raze de soare si ploi ce te vor trezi mereu la realitate.
Nu e usor,nimeni nu a zis asta,vocea va fi a ta mereu in acele vise luminoase,soptindu-ti :"Cat de frumos e rasaritul."