Amintirea inceputului lor.

“Strange-ma mai tare in brate”,sopti ea in timp ce cerul capata nuanta rosiatica,pe vremuri atat de straina acum atat de familiara.
Cat adora sa-i auda vocea somnoroasa si soptita in tacerea diminetii.O asculta si isi infasura mainile mai strans in jurul ei.Nu intelegea  de ce ia luat atat ,se intreba unde ii fusese curajul.Acum visele ei ar fi putut fi o carte deja citita pentru el,dar nu,erau doar acelasi mister.Normal ca avea sa le afle treptat cu fiecare rasarit,dar nu-i venea sa credea ca pierduse atat timp,ca se jucase inutil si mai presus de toate ca o ranise,ca lasase sa-i curga lacrimi fierbinti in siroaie pe obraji,in timp ce el nu putea sa le stearga,pentru ca nu era constient de ele;nu era constient ca din cauza lui ea statuse pe pamantul rece gandindu-se ce se intamplase si unde sau daca gresise.Nu.El era prea ocupat sa se joace,un joc stupid.
Stia ca daca ea i-ar putea citi gandurile l-ar mustra.Si isi dadea seama ca oricat de linistita parea acolo in bratele lui,in ea avea loc cea mai furioasa furtuna.El nu stia cum sa patrunda acolo si sa duca o raza de soare.Inca nu.Dar putea sa incerce sa o faca sa aiba incredere in el,furtuna avea sa dispara odata cu asta.Isi ceruse scuze,dar ele nu puteau rezolva totul.Realizase ca gresise,dar ii era atat de greu sa-i inteleaga gesturile pe atunci.Vroia sa mearga incet dar sa fie sigur ca nu va ajunge el cel ranit.Nu se gandise niciodata,dar niciodata ca ea il privise si ca tanjea dupa atingerea lui,dupa un brat protector,bratul lui.
Dar totul trecuse deja,furtunile interioare de atunci se stinsesera.Greselise aveau mereu sa vina si sa plece,sa fie uitate sau reparate.Insa asta stia sigur ca nu putea fi in niciun caz reparata.Aceasta avea sa marcheze inceputul lor.Nu mai vroia sa se zbata in valuri deja inofensive.Ea era acolo,iar el avea sa-i capete increderea,avea sa-i cunoasca visele.
Acum trebuia doar sa o tina acolo in imbratisarea lui,sa-si elibereze mintea de absolut orice si sa priveasca cerul prin ochii ei.Ea adora soarele.Adora sa-l vada cum apare pe cerul deja pazit de luna.Ea avea sa-l ajute,ii mai ramanea sa descopere ce avea el sa-i ofere.
O simti miscandu-si incet si cu grija trupul in bratele lui si simti parca prima adiere din acea dimineata.Ea inspira aerul rece si-i spuse:”Stii soarele capata alte margini cand esti tu aici.E la fel de frumos si ma fascineaza la fel de mult,doar ca nu mai e la fel ca atunci.”
“Atunci erai singura”,isi auzi el vocea nesigura.
“Si nu e vina ta.Acum e mai placut,soarele parca arata altceva prin nuantele lui atat de calde.”
“Probabil a renuntat sa te mai protejeze ca atunci.”
Ea zambi auzind aceste cuvinte,spuse de el cu atata ezitare si-i spuse cu o brusca veselie in glas:”Stii,m-ai ajutat sa-mi formez o imagine vizuala foarte draguta in acest moment.”
El se destinsese la auzul acestor cuvinte,stia ca urmeaza sa citeasca o pagina deja cunoscuta din cartea plina de mister.Ea nu astepta si-i spuse:”Imi imaginez un soare gelos”.
Brusca veselie din urma imaginatiei ei mereu prea bogate,pieri si lasa nesiguranta sa-i patrunda in trup.De parca soarele ar putea vreodata sa o observe.Dar nu conta.El era cu ea.Si mainile lui o protejau de racoarea diminetii.Trebuia sa creada in el si sa nu se mai astepte ca el sa plece de fiecare data cand soarele apunea.
El zambi si ii saruta obrazul.Avea impresia ca mereu stia ce sa spuna,ce sa faca.Poate va invata si el asta de la ea intr-o zi.Ar fi vrut sa fie din nou pe malul marii si sa nu o lase sa paseasca singura pe nisipul ud,sa o ajute sa iasa din valurile involburate,sa o incalzeasca atunci cand soarele lipsea.Dar nu putea.Aceea avea sa ramana greseala lui si totodata amintirea inceputului lor.