In sfarsit ai gasit caldura.

Iti continui cu pasi nesiguri drumul infinit.Popasul s-a terminat,desi nimeni nu te impinge sa mergi inainte.Nu.Asta depinde doar de tine si bineinteles de ce-ai avut parte pana acum.Cu greu iti controlezi piciorele sa inainteze.Ai vrea sa te opresti din nou si sa admiri ce e in jurul tau.Era atat de frumos.Liniste.Nu mai erai ocupat sa-ti numeri bataile inimii,nici respiratiile,nici macar pasii nu se mai cereau numarati.Era cald.Era ca si cum iti gasisesi adapostul la care ai visat mereu,dar nu a fost asa.Casa imaginara a fost purtata de vant in zare,poate mai are nevoie cineva de ea,iar tu ai ramas descoperit in frigul si bataile aspre ale vantului.
Mai vrei sa simti o data caldura.Te ghemuiesti ca o pisica pe drumul rece si iti fortezi ochii mintii sa vada din nou acea imagine de basm,dar nu reusesti.Vantul iti patrunde sub haine si ingheata orice sursa de caldura o mai aveai depozitata in colturile retrase din tine.
Brusc totul devine negru.Te sperii.Te ridici usor din acea pozitie si deschizi ochii,dar nu mai are niciun rost.Intunericul a patruns si in realitatea ta.Te afli la marginea preacunoscutei prapastii,pe care ai mai vizitat-o de atatea mii de ori.Stii ce te asteapta,asa ca te dai cu cativa pasi inapoi.Dar nu ai nicio sansa,prapastia se extinde,se pare ca ti-a dus doru.E pregatita din nou sa-ti fure tot ce ai si sa te lase tremurand in nestire.Inchizi ochii.Nu e nicio diferenta intre intunericul real si cel personal.Nu mai vrei sa vezi,sa simti nimic.Dar nu conteaza care-ti e dorinta.Asta nu.Si cazi.Nu vrei,dar deschizi ochii.In viteza cu care te prabusesti zaresti mici licariri de lumina.Ciudat nu ai mai vazut asa ceva pana acum.Inainte totul era intuneric.Luminile se maresc si devin imagini.Imagini luminoase,pline de caldura si dragoste.Incerci sa te apropii de ele,de peretii prapastiei dar in zadar.Acum te chinui sa urmaresti fiecare imagine,dar obosesti si ochii ti se inchid fara voia ta.Totul se scufunda din nou in intuneric.Se aude un tipat groaznic,fiorii iti trec prin intreg trupul.Iti fortezi ochii si ii rogi sa se deschida,doar ca sa-ti dai seama ca al tau a fost acel tipat si ca inca nu luase sfarsit.Asta inseamna doar un singur lucru.Ca prapastie isi gaseste intr-un final sfarsitul si bineinteles inseamna si prabusirea ta.Nu-ti mai e frica ca in alte dati.Nu.Acum asta astepti sa se termine odata chinul asta infernal.Lumina te orbeste,dar nu cazi cu un zgomot asurzitor ca de obicei.Nu.acum aterizezi usor,lin,atingand pamantul cu varfurile picioarelor,si mai apoi cu intreaga talpa.S-a sfarsit.Nu-ti vine sa crezi.
Dar te-ai inselat,ca mai mereu de altfel.Picioarele iti cedeaza si cazi pe acelasi pamant tare si rece de mai devreme,pe care incercai sa-ti aduci aminte de momentele frumoase.Te ghemuiesti la fel ca acum cateva minute sau poate au fost zile,cine stie,prapastia nu are un ceas dupa care sa-ti limiteze suferinta.Asta niciodata.
Desi nu a fost un intuneric total,a fost mai dureros ca de obicei.Acele imagini la care nu puteai sa ajungi au construit in tine ziduri de frustrare,neputinta,tristete,dor si dorinte,ziduri de vise,ziduri udate constant de lacrimi.Nici macar nu ai reusit sa le simti,atat erai de pierduta in acea imensitate.Acum le simti.Iti duci mana cu greu spre obraz si il atingi.E rece.Acum vantul iti ingheata lacrimilie,ca mai apoi soarele sa ti le topeasca.Dar pana atunci fulgii incep sa cada si sa te acopere.Stii ca trebuie sa te ridici.Dar nu poti.In sfarsit ai gasit caldura.Dar e acolo in tine,numai pentru tine,poate e doar imaginatia din nou,dar e prea frumos ca sa-ti mai pese.
Inchizi ochii si te lasi invaluit de caldura si zambete.