Vis.

A asteptat toata ziua doar ca sa reuseasca sa o prinda 5 minute singura.Parca era o misiune imposibila.Trebuia sa-si tina promisiunea ce i-o facuse de dimineata si nu avea sa renunte.In sfarsit o zarise ca vorbeste la telefon intr-un colt indepartat al camerei.Ea era intoarsa cu spatele la el foarte absorbita in conversatia ce o avea.El se aproprie cu inima batandu-i in mod alert si cu pasi mici,usori dar siguri.Cand ajunse la doar un pas de ea,ii lua mana libera intr-a lui si o intoarse cu fata la el strangand-o in brate cu toata fiinta sa.Fata scapa telefonul jos si isi infasura bratele in jurul lui,cuibarindu-se in imbratisarea sa.Au stat asa cateva minute bune,au simtit caldura si electricitatea dintre corpurile lor.Se simteau impliniti.Desi clipa parea sa dureze o infinitate nu avea cum sa fie asa,astfel ca fata ridica usor capul de pe umarul baiatului si intreba cu o soapta bantuita de frica,groza si umbrita de neincredere:"Daca vine cineva?".Baiatul nu raspunse,insa o stranse mai tare la pieptul lui pentru inca cateva clipe,nedorind sa-i dea drumu pentru nici macar o secunda.Se auzisera pasi nesiguri de afara,ce se apropiau treptat treptat de ei.Baiatul tresari si isi lasa mainile sa alunece de pe trupul ei,lent,chinuitor,trimitand la fiecare atingere cate in fior in ea.Dar sunetul pasilor s-a accentuat,iar el prea brusc,repede si fara mila rupse contactul fizic cu ea,doar privirea in care fata putea sa vada un intreg ocean o asigura ca el va sta,ca nu va pleca.
Modul in care se priveau,de parca lumea si-ar incheia existenta urmatoarea zi era prea intensa,prea multe sentimente erau trecute sub tacerea ei,astfel ca fata lasa privirea in jos,cladura navalindu-i in corp.Baiatul fara nicun cuvant se intoarse cu spatele la ea si se indrepta spre usa;pasii ce se auzeau se oprira,iar in prag aparu o prietena dea fetei.Baiatul o saluta scurt si isi continua drumul spre iesire.
Fata a ramas in acel loc nemiscata cu privirea in pamant,ca un copac dupa furtuna,abia tinandu-se pe picoare.Caldura ce o navalise in prezenta lui,se scurgea incet incet.Ii era frig,frica,era dezamagita,era prea intuneric.Era ca si cum oceanul din privirea lui se infuriase ca ea a reusit sa-i vada secretele si ca pedeapsa o aruncase departe in largul unei mari furioase,lasand-o sa se scufunde,sa se lupte pentru fiecare respiratie si sa se roage sa nu fie ultima.Nu avea sa mai reziste mult,avea impresia ca fiecare gura de aer pe care o ia e pe terminate,ca acea camera o prinde intre peretii sai.
Dar ca un pahar de apa rece aruncat peste un trup fierbinte,asa doua brate reci si firave o prinsera in stransoare lor,trezind-o la realitate si aducandu-i aminte ca inca traieste.Era cineva cunoscut,cineva caruia ii pasa,dar pe ea nu o interesa,mai bine o lasa sa cada,sa se piarda in nestiinta,poate acolo avea sa fie mai cald.
Cu o voce puternica,prea puternica pentru ea,fara nicio melodie,parca insultand memoria vocii lui ce inca ii rasuna in minte,prietena ce tinea strans trupul fetei in mainile ei o intreba,in timp ce incerca sa o scoata din camera:"Esti bine?".
Nu stia daca ar incerca sa raspunda,sa spuna ceva,ar reusi.Culoarul era si mai rece,vroia sa se intoarca si sa stea in locu acela in care s-a simtit implinita pentru prima data,locul in care a atins varful,in care tot ce o inconjura capatase sens.Dar stia ca era imposibil,acel act,acea simpla intoarcerea ar dobora-o,pentru ca el nu avea sa fie acolo,iar fara el nimic din juru-i nu putea sa aiba sens.
Astfel fata incerca sa spuna ceva,sa raspunda la intrebare;deschise gura,dar nu reusi sa scoata niciun sunet.Mai incerca o data,iar o voce stinsa,goala,lipsita de traire,ce parca rasuna din alt trup raspunse:"N-am nimic,se pare ca totul a fost nimic!"
Persoana ce o sprijinea nu intelese prea bine ce a vrut sa zica fata,dar aceasta spera si vroia ca el sa-i auda cuvintele.Vroia sa-i spuna ca nu mai crede in ce a zis,vroia sa tipe si sa-l acuze,dar nu putea,stia ca apa oceanului nu are puterea sa minta,dar nu intelegea,de ce a plecat,ea cu ce a gresit.
Vroia sa se duca acasa,vroia sa fie singura,nu mai vroia sa stea in acelasi spatiu cu el,o durea.O durea nepasarea lui,o dureau pasii lui,care niciodata nu se indreptau spre ea,doar o evitau.Cat putea sa mai reziste asa?Vroia sa se afunde din nou in marea furioasa de care acum cateva momente ii era atat de groaza.Acum ea arata ca un loc acceptabil,pe langa acela in care se afla.
Nu stia cat mai putea rezista asa,pur si simplu lupta cu ea,sa nu-i implore o privire,sa nu-i ceara baiatului o explicatie.Lupta cu ea ca sa-si fereasca privirea de a lui,vroia sa vada din nou oceanul din ea,dar ii era si frica,pentru ca dar s-ar intalni cele doua priviri din nou,ea nu avea cum sa mai traiasca,ar fi o lovitura finala,un cutit injunghiat cu precizie.
Minutele treceau ca si cum doreau sa-i sporeasca suferinta.Dar totul are un sfarsit si clipele bune dar si cele rele.In sfarsit putea sa plece,putea sa renunte la tensiunea ce ii acaparase corpul,putea sa-si ridice privirea din pamant,putea sa se intoarca in lumea ei,la caldura de la ea de acasa.
Porni pe drumul spre casa,crezand ca avea sa se simta mai bine,dar se inselase,era din ce in ce mai rau.Trupul ii tremura in bataia nepasatoare si prea rece a vantului.Picioarele se miscau singure.Sufletul ei parca pleca incet incet in vazduh,nemaipasandu-i de trupul lasat in urma.Brusc capata din nou simtirea,aluneca.Cazatura o trezise din nou la realitate.Era rece,o raceala placuta,ar fi vrut sa se intinda in acel loc si sa se lasa prada sentimentului de libertate.
Dar lucrul pe care alunecase ii atrase atentia.Era o frunza,frumoasa,parca scoasa dintr-o carte.Fata o lua si incepu sa se ridice de jos.Se uita atent la ea si o intoarse pe partea cealalta.Mana incepu sa-i tremure cat mintea incepu sa citeasca cuvintele:"Nu a fost un nimic.Am simtit mai multe lucruri decat am simtit in toata existenta mea.A fost prea puternic,iar eu prea las ca sa-i fac fata.M-am speriat,pusesei stapanire pe fiinta mea.Ma simteam ca o carte deshisa in fata privirii tale si am fugit.O sa ma intorc.Zambeste!Si tu si privirea ta!Promit!"
Fata ramasese intepenita,cu frunza in mana tremuranda,gandindu-se la privirea lui,gandindu-se ca oceanul albastru spusese lucrurile astea.Si ca si cum un inger ii aparu in cale,fata isi continua drumul urmarindu-l.
Nu se ducea acasa,se ducea acolo unde stia ca oceanul se simte in siguranta!


P.S:Scuze daca e prea lunga,dar nu am vrut sa fac doua postari:D