Poate ca flacara...

Se stinge incet incet ca flacara unei lumanari,ca razele unui soare ce apune,ca un fulg ce se
topeste pe obrazul cald al unui copil,ca ultimul pas facut in intuneric.
Are nevoie de tine,de mainile tale calde si catifelate sa o pazeasca si sa mentina flacara vie.
Dar nu,tu nu esti in stare sa mentii flacara in viata sau poate esti,dar nu ai observat-o.
Pacat.
Orice lucru e trecator,poate ca si orice sentiment.
Sau poate ce simtise ea nu era ceva demn de a fi numit un sentiment,poate fusese doar un fulger aparut prea brusc pe cerul ei senin,poate fusese un curcubeu ce-i furase privirea pentru cateva momente,poate fusese o ploaia de vara,poate fusese doar ceva trecator.
Poate.E singura speranta ce o are si singura iluzie pe care poate sa si-o faca in intunericul din interiorul ei.
Spera ca acea flacara se va stinge,spera sa o stinga cu gandirea,dar e greu,e aparata cu iscusinta de lanturile inimii.
Vor putea vreodata sentimentele profunde sa fie invinse de simple ganduri.Poate,desi sansele sunt minime,dar ea are nevoie de aceasta speranta,e singura raza de lumina din intuneric.
Vrea sa sufle odata cu toata fiinta ei si sa stinga acea lumina atat de vie si purtatoare de sentimente,dar are impresia ca nici daca toate persoanele de pe Pamant ar sufla n-ar reusi sa o stinga in acest minut.Acum e prea vie,acum e abia nascuta,acum vrea sa-i lumineze fiinta cu orice pret,chiar daca nu-si da seama ca face mai mult rau.
Acum.
Dar maine ce va fi?Maine poate vor fi ma putine sentimente in ea,poate ii va scadea luminozitatea,poate va vrea sa spuna mai putine lucruri.
Poate se va stinge.
Sau poate nu.
Poate va arde mai tare.
Poate se va intalni cu flacara ta.
Poate vor arde si stinge impreuna.
Poate...