Incerc.

Nu vrei.
Nici macar sa incerci.
E un efort prea mare.
E greu sa scoti capul pe geam si sa inspiri profund mireasma rece a diminetii.
De ce?
Arata-mi cine esti cu adevarat,ca sa stiu daca mai are rost sa visez.
Dar degeaba.Mereu o sa visez cu sau fara tine.
Dar totusi de ce nu vrei sa ma primesti inauntru?
Sa-mi deschizi acea usa,care pare atat de indestructibila.
Sa ma lasi sa intru si sa ma ivalui cu caldura ta.
Sau daca nu,sa imprastii eu din caldura mea,chiar daca e putina.
Dar nu mai are rost.
Eu gresesc ca nu renunt.
Ca inca visez cand ar trebui sa ma trezesc si sa deschid ochii.
Sa merg inainte
Sa nu mai fac popasuri doar in speranta ca vei aparea si tu
Sa ridic privirea si sa vad noi orizonturi
Sa alung starea de ameteala si sa ma ridic,sa-ti alung vocea din mintea mea si sa plec.
Dar unde?
Cand tu ti-ai creat propria panza,fara sa-ti dai seama in mintea mea,care nu ma lasa sa gandesc,care are parfumul tau.
Chiar trebuie sa ma trezesc,sunt departe pierduta intr-un taram strain.
In sfarsit.
Mintea mea s-a trezit si a realizat ca tot ce spun inseamna vis si imaginatie.
Tu nu existi.
Ba nu.Tu existi
Dar nu si ce simt eu.Nu! Asta nu are cum sa fie realitatea,sunt sigur dintr-un vis.Trebuie doar sa ma trezesc.
Pentru ca e prea ciudat sa simt asa ceva cand tu esti un necunoscut,un strain.
Nu esti printul din povestea mea,dar nu stiu cum ai reusit sa rascolesti ceva in mine.
Nu,nu mai exista un ceva.
Gata m-am trezit.
Sper doar sa nu dureze mult pana cand o sa dispara acea senzatie ramasa din urma visului.
Pentru ca asta e.Totul e un vis.A fost un vis.A pornit de la un vis.
Si ce am crezut eu ca simt a fost o senzatie din urma acestuia.
Tu ai intors spatele.
Asta m-a facut sa ma trezesc.