Cuvinte.

N-ai rabdare.
Si nici curiozitate destula.
Accepti acea usa inchisa fara sa te intrebi ce e in spatele ei sau de ce e inchisa sau cand se va deschide.
Accepti doar ce ti se da,dar nu vrei o explicatie sau o semnificatie.
Iei lucrurile ca atare,exact asa cum sunt,nu vrei sa le descoperi istoria sau detaliile ce pentru tine trec in banal.
Si chiar daca ceva mai altfel,mai diferit ti-ar capta atentia,l-ai trece foarte simplu sub motivul imaginatie,al imposibilului.
De ce crezi ca lumea se rezuma la tine si la lucrurile ce te inconjoara si care sunt explicabile.
Depaseste pragul care ti se pare atat de inalt incat il confunzi cu realitatea,darama-l.
Cu ce?Cu vise,cu dorinte,cu iubire.
Ce vei descoperi?O lume ce capata sens si culori vii.
O sa zici ca si in lumea ta sunt culori.
Adevarat.
Dar chiar nu observi ceva nou?O sa o faci cat de curand.
Daca faci pasul asta,restul vin de la sine.
Ce fac eu aici?
Scriu,spun cuvinte,care pot sa ti se para fara pic de logica,care nu ai rabdare sa le citesti,care la jumatatea frazei te-au plictisit deja.
De ce?
Pentru ca viata ta,a mea se desfasoara dupa un anumit tipar.
Ce fac eu?
Incerc sa ies din el prin cuvinte,prin ganduri puse jos,puse chiar in fata ta,oferite ca pe tava.O parte din mine se dezvaluie o data cu acestea,dar tu esti prea ocupat,orb ca sa observi.
E ca si cum ai avea putearea sa citesti gandurile,dar te deranjeaza prea tare zgomotul si renunti la ea.
Trezeste-te,daca o faci trezeste-ma si pe mine.
Eu nu am reusit decat sa dau jos o caramida din pragul meu.
Dar inseamna mult pentru mine,pentru pe acolo vad curcubeul si razele de soare,care sunt mai stralucitoare ca aici.Simt valul de caldura care inconjoara lumea de acolo,simt si mirosul imbatator ca un drog al viselor.
Acolo vreau sa ajung.
Am de lucru,dar mi-am ales calea prin care o sa ajung acolo,am ales unealta cu care sa sparg zidul.
Am ales cuvintele.
Sper sa ne intalnim acolo si sa facem diferentele,sa ma intelegi si sa te inteleg.