Continuarea visului.

Partea I
Nerabdarea pusese stapanire pe fiinta ei.Mergea deja de ceva timp pe strazile intortocheate si
aglomerate ale orasului,incercand sa retraiasca acele scurte minute in care se afla in imbratisarea lui.Era atat de greu.Mintea ei refuza sa o ajute,refuza sa-i prezinte chipul lui.Avea impresia ca daca ar face greseala sa nu mai poata sa viseze acea culoare,acea nuanta de albastru al ochilor lui se va prabusi si nu va mai sti pe ce cale sa mearga.
Dar inima tinea cu ea.Inima o ajuta.Cu fiecare pas ce-l facea,aceasta trimitea un val de caldura pastrat in interiorul ei,fara ca ea sa-si dea seama,ce fusese extras din privirea lui.
Mergea.Nu avea sa renunte,sufletul era plin de speranta si de dorinta,dar totusi avea impresia ca tradeaza.Nu stia ce si nici pe cine.
Dar intre miile de sentimente ce le percepea inima ei in acel moment se afla si tradarea.Iar cu cat luna se inalta pe cer si deseori era ascunsa de vreun bloc prea inalt,cu atat indoiala isi facea loc incet incet,zgaraind fara mila peretele sufletului construit din sperante.
Daca frunza era un joc al imaginatiei sale?Nu,nu avea cum,frunza era in buzunarul gecii de la piept,trimitand valuri timide de siguranta.Dar daca nu era scrisa de el.Dar daca tot ce scrisese zburase deja din constiinta lui.Dar daca...
Nu,nu se va lasa prada indoielii atat de usor.
Dar totusi unde mergea?Avea sa se rataceasca la un moment dat era sigura.Nu stia orasul atat de bine incat sa cutreiere tinuturi noi la ora aceea tarzie.
Dar...?
Gata!
Parca bataile inimii se oprisera brusc si pasii odata cu ea.
Fata statu cateva secunde cu privirea in pamant incercand sa-si recapete respiratia normala si sa-si faca un pic de ordine in haosul ce se instaurase in interiorul ei.
Ridica brusc privirea si vazu in fata ochilor,doar la cativa pasi distanta un lac.Se uita in spate si zari o carare intunecata urmata de o suprafata intinsa plina de brazi inalti,iar in departare,ca o ceata cenusie se zareau blocurile inalte ale orasului.
Oare unde o purtasera pasii fanteziei?
Nu,nu era fantezie,era realitatea,pura realitate ce izvora cu stropi mici de siguranta din inima ei.
Si stia ca trebuie sa ajunga pe marginea lacului.
Nu avea logica.Cum ar putea ca el sa fie acolo?
Era imposibil.
Nu,acum nu era momentul sa gandeasca,acum era momentul sa simta.
Sa simta aerul rece al noptii si mireasma imprastiata de brazi.Sa simta parfumul si pasii lui.
Simtea si inainta.Fiecare pas alt gand,oare cate mai putea mintea ei sa depoziteze?Simplu.Atatea cate avea nevoie.
Inca un pas.Avea sa atinga marginea lacului curand.Avea sa afle daca chiar a innebunit de tot sau daca inima ei poate face chiar atatea miracole.
Ultimul pas.
Iarba dimprejurul lacului era batatorita de parca mai fusese cineva pe acolo,de parca astepta pe cineva.
Ritmul inimii nu mai putea fi numarat.Era prea rapid.Avea impresia ca inima creste intr-atat incat avea sa iasa din ea.
In sfarsit.Se oprise chiar langa lac,inca un pas si ar fi atins apa.Cu o frica nemaisimtita pana atunci ridica capul si inconjura cu privirea intreaga suprafata.
Dar el nu era acolo.Se inselase.Cum putea sa creada ca ar putea fi acolo?Trebuia sa gandeasca,nu sa se lase invaluita de trairi.Nu.Dar acum nu mai putea nici sa simta,nici sa gandeasca.
Se lasa usor usor pe iarba catifelata si rece si se intinse pe spate.Acolo ar fi vrut sa ramana,sa nu se mai trezeasca.Nu mai avea pentru ce.
Cate furtuni pot incepe una dupa alta intr-o singura fiinta.
Ea depasise cu siguranta recordul.