Acelasi drum.

E atat de greu sa mergi pe un drum care nu e al tau.Sa incerci sa pasesti corect si sa nu te impiedici.E totul mult prea nou.Chiar si pasii tai.
Totul era atat de bine pana la acea rascruce.
Pana sa ajung acolo nu-mi pasa de nimic,nici cum calcam,nici cati pasi faceam sau cat timp trecea.Totul venea de la sine.Atunci visam!Visam cu ochii deschisi si eram inconjurata de oameni cunoscuti.Nu spun ca depindeam de prezenta lor,dar era placut si chiar distractiv sa mergi cu ei pe acel drum atat de important,sa-ti petreci momente din viata ta alaturi de ei.
Fara sa stiu de ce,am asteptat cu multa dorinta si ardoare acea rascruce.Vroiam sa ies din banal,vroiam sa cunosc o alta parte a lumii.Rascrucea era un scop,un tel,si trebuia sa ajung acolo.
De ce?Asa gandeam atunci.Era ca si cum din departare se zarea in intuneric o sclipire foarte slaba.Acea sclipire a trezit curiozitatea in fiinta mea,a trezit dorinta de a o atinge.Cine stia ca acea sclipire ma va face sa pierd tot ce adunasem pana atunci.
Si iata-ma ajunsa si la mult ravnita si discutata rascruce.Oamenii ce-i cunosteam,cei dragi mie,au luat-o fiecare pe un drum separat si nou,ce avea sa reprezinte altceva pentru ei,ceva nou,important sau nesemnificativ.
Priviri pline de regret s-au aruncat atunci,dar erau superficiale la acel moment.Atunci fiinta fiecaruia dintre noi era invadata de curiozitate si de independenta,de speranta ca acolo unde se vor duce va fi mai bine si vor gasi oameni care sa tina cu adevarat la ei.
Iar acum ma aflu intr-un peisaj nou,cu persoane noi,pe care treptat treptat ajung sa le cunosc sau cel putin asa am impresia,iluzia.Usor si fara sa ne dam seama,cineva incepe sa scrie un nou roman,o noua poveste,iar noi suntem personajele.Sau poate e propriul nostru roman.
Oricat de frumoasa ar fi noutatea,ea este mereu dificila.Cum ramane cu lucrurile si sentimentele stranse pana la ea?Cum ramane cu amintirile?Doar nu se asteapta sa le arunc in primul cos de gunoi.Nu.Ceea ce a fost mereu va fi nepretuit.
Tu ai putea sa-mi arunci amintirile,ai spune ca mi-ar fi mai usor fara ele.
Poate ai dreptate.Dar sa stii ca incerc.Incerc sa nu mai traiesc prin intermediul lor.Incerc sa le pastrez intr-un loc special.Dar e greu.Pentru ca fiecare om care tine la mine cu adevarat are nevoie de un loc special.
Mai am de lucru.Dar nu o sa renunt.Nu o sa-mi uit amintirile,decat atunci cand ele hotarasc ca e timpul sa plece,dar nu o sa existe un astfel de moment,daca ele pleaca,plec si eu.
Iar peisajul nou ce-l am in fata mea o sa incerc sa-l explorez si sa-i aflu secretele.O sa incerc sa obtin si de la el amintiri frumoase.
Dar va fi greu.E greu sa aduni atatea elemente necunoscute in jurul tau,sa incerci sa le unesti si sa le prezinti acea noua sclipire ce se vede in zare.
E greu sa le convingi sa mearga cu tine spre ea,pe acelasi drum.