Basmul a luat sfarsit!

A inceput.
Asa trebuia.Nimeni nu stia ce avea sa fie.Era o clipa din viatza.Eram noi.Nu existau asteptari si nici dorinte.Doar stiam ca parasim lumea noastra pentru necunoscut.Eram impreuna,iar asta era tot ce conta chiar daca nu ne-am dat seama la momentul respectiv.Odata ce spui plecare spui calatorie,spre ceva frumos sau nu,n-ai de unde sa stii ce te asteapta la sfarsit sau pe parcurs.Cateodata se dovedeste a fi ceva frumos si de neuitat,cateodata dificil dar la fel de greu de uitat.Astfel noi ne-am dus!Departe de blocuri,semafoare si masini,departe de persoanele dragi si mai putin dragi,departe de tot ce insemna viatza noastra pana atunci.Destinatia era,fara ca nici macar sa ne dam seama o alta realitate,un taram fantastic,un basm,unde soarele stralucea mereu si unde luna acompaniata de stele ne pazeau neincetat;unde se aude apa curgand,unde frunzele domina pajistile ca niste regine,unde copacii iti ofera umbra cu dragoste,unde nu e nimeni in afara de tine si eu si privelistea ce ne inconjoara,ce ne vorbeste prin gesturi.Destinatia era visul nostru.Am pornit la drum ca doi straini,am continuat calatoria la fel,cu priviri ascunse si aruncate pe furis,cu zambete discrete si cu roseata in obraji.Dar am ajuns acolo prieteni,mai mult decat atat...am ajuns acolo legati de farmecele basmului,am ajuns acolo cunoscandu-ne mai bine decat este posibil, imbratisati si indragostiti.Am ajuns acolo pe marginea lacului,in fantasticul nostru la apusul soarelui.L-am privit cum se ascunde dupa brazii inalti,am privit luna cum s-a inaltat incet in inaltul cerului urmata de tovarasele sale,ce parca se cereau numarate;nu erau multe,erau atatea cat sa corespunda fiecare unei persoane dragi.Chiar daca eram cu el si simteam ca e totul,stiam ca acolo undeva de unde am pornit calatoria imi sunt prietenii si simteam ca nu trebuie sa-i uit.Lacul mic cu apa scanteietoare ne veghea cu privirea-i albastruie.A fost o noapte calda,in care ochii nu au avut nevoie de o pauza si nici trupul.Langa el imi era cald,langa el ma simteam sigura,langa el imi era frica sa inchid ochii,frica de clipa in care ii voi deschide si voi fi singura.Asa ca am stat privind,visand si iubind.Ce-ai putea cere mai mult?
Dar albastrul intunecat al cerului incepea sa se deschida si sa prinda o nuanta rosiatica.Luna a plecat si cu ea rand pe rand si repezentantele fiintelor dragi,iar soarele si-a facut aparitia pe nesfarsitul albastriu.De data asta,insa nu era un motiv de bucurie venirea sa.Iarta-ma soare,dar tu ai venit si noi am plecat.Am parasit lacul ce ne-a aruncat o ultima privire de la revedere,am parasit marea de frunze ce fosnea la fiecare pas,am parasit taramul fermecat si pe masura ce il paraseam,trupurile ni se indeparatu unul de celalalt,singurul contact fizic cu el fiind doar mana sa catifelata si mereu calda.Si pe masura ce ne reintorceam de unde am pornit,vraja incepea sa se rupa,grijile sa revina,si mainile noastre sa se desprinda una de alta.
Ne-am intors la realitate.
Niciodata nu va fi la fel ca acolo,niciodata nu o sa mai putem sa ne intoarcem,niciodata nu o sa putem crea basmul nostru in aceasta realitate.Niciodata!Am incercat,dar e greu,e altfel,tu esti altfel,poate si eu.
Am ajuns din nou de unde am pornit,tu ai plecat la fel si eu,privirile s-au mai intalnit o data si s-au despartit.
Basmul a luat sfarsit.