Asteapta.

Si tu zambesti cand fiinta ta fierbe,cand tot ce e inauntru tau arde ca in flacarile celui mai puternic si furios foc.
Si nu e un zambet fals,nu e fortat,desi nu e nici cauza unei bucurii.Nu e o masca stii bine,dar nici zambetul tau special,cunoscut doar de cativa nu e.
Ce se intampla?Nu stii si nici nu ai vreo speranta sa descoperi.E ca si cum in tine ceva s-ar prabusi,cauza o stii doar tu si ti-e rusine de ea,pentru ca nu ai vrut sa joci la vremea potrivita.Iti era frica sa pierzi si ai exclus posibilitatea unui castig.Acum ai realizat ca ai pierdut fara vreo cale de intoarcere.Si doar datorita faptului ca regreti a aparut acel zambet minunat,tradator dar si prieten.
Zambetul incearca sa inece focul,zdobirea ce se face treptat in tine.Zambetul incearca sa fie indiferent de vremea de afara,incearca sa te ajute.Dar cat va rezista?Cine va invinge?
Focul iti va cuprinde fiinta,lasandu-te sa te prabusesti in multimea de oameni atat de nepasatori?Sau zambetul va elimina focul,fortandu-l sa devina doar o flacara neinsemnata a unui chibrit pe cale sa se stinga?Nu stii.Doar traiesti clipa,traiesti durerea arzatoare ce te indeamna sa te lasi doborat,sa renunti,sa cazi si sa-ti pui picioarele la pieptul tremurand, incercand sa elimini puhoiul de trairi ca si un copil ce are un cosmar,in timp ce in jurul tau se intrevede un inceput al unei tornade.
Si totusi traiesti,si indiferenta e prezenta,in ciuda apei reci si totodata prea fierbinti in care te ineci zambetul e acolo.E triumfator,iar tu incepi sa te declari incet,cu fiecare minut ce trece in acest haos,un nebun in devenire.Consideri ca nu mai ai mult pana acolo.
Tornada se inteteste,focul dinauntru tau la fel,zambetul dispare cu fiecare clipa si cu fiecare picatura de durere;nu ai stiu sa-l apreciezi indeajuns.Si multimea nepasatoare zambeste,traieste si simte.Simte ce tu ai refuzat,pentru ca ti-e frica de necunoscut si de jocurile acestuia.
Dar ce nu stiai e ca aveai sa ajungi in acest moment,in care sa tanjesti dupa surprize,dupa basme,dupa carari neumblate,dupa mangaieri neprimite,dupa pasi necunoscuti,dupa parfumul al carui origine nu reusesti sa o deslusesti,dupa maini neatinse si dupa ochi nevazuti.
Tanjeste si viseaza e tot ce poti sa faci.Ghemuieste-te intr-un loc in care zambetele sa nu doara si lasa focul sa te mistuiasca.
Lasa tot ce e inauntrul tau,tot ce ai reusit sa simti si sa te raneasca sa mistuiasca in tine,sa dispara.Spera ca vei renaste.Spera ca vei fi tu din nou,dar un tu cu curaj,ce merge pe orice carare cu pasi hotarati,gata oricand sa deschida cutia cu funda rosie,fara niciun bilet;un tu ce e pregatit sa nu refuze,gata sa primeasca,sa traiasca si sa savureze.Spera ca vei scapa de durere,de acea imagine ce o ai in fata ochilor oriunde te-ai afla.Spera ca zambetul indiferent se va intoarce,dar fara nevoia de a se lupta pentru stingerea flacarii.
Spera ca ve deveni din nou un tu nestiutor,care poate evita greselile.
Spera.
E singurul cuvant ce mai apare,singura simtire in invalmaseala flacarilor ce formeaza acea imagine indestructibila.
Oare ce poate stinge acel foc?Ce atingere te poate vindeca?Ce ploaie te poate ajuta?Si cine te poate ridica de pe pamantul rece sa te convinga sa-ti tii capul drept din nou?Cine te poate convinge ca poti sa lupti,ca imaginea va arde si ca tu vei uita,ca vei zambi,ca vei zbura.
Nimeni.
Asteapta.Lasa picaturile ploii sa cada pe tine,lasa tornada sa dispara in necunoscut,lasa oamenii sa zambeasca,iar tu asteapta.
Totul va fi bine.Soarele va apune indiferent daca il vezi sau nu.