Ai renuntat.

Strada care de obicei era plina de oameni ingrijorati sau cu zambetele pe buze,grabiti sau doar simpli trecatori, necunoscuti,acum e pustie,doar vantul bucurandu-se de libertatea ei.
Dar si tu esti acolo,asteptand ceva,dar pana la aparitia acestuia trebuie sa astepti,sa te lasi invaluita de vantul rece,sa speri ca felinarul care se joaca cu lumina va sta aprins si iti va tine companie.Sa speri ca umbra din departare,ce se aproprie atat de incet de tine incat poti sa-i numeri pasii,o sa treaca pe langa tine fara sa te observe.Nu vrei intrebari si nu vrei sa dai raspunsuri.Nici macar tu nu stii de ce lacrimile care s-au adunat in ochii tai vor sa se pravaleasca in valuri pe obrajii reci cand tu le spui atat de raspicat sa ramana acolo.E sentiment de durere in mijlocul pieptului tau,caruia nu-i cunosti originea si nici macar cauza aparitiei…il simti dar nu-l vezi.Simti durerea si vrei cu atata disperare sa dispara,sa o lasi sa se piarda impreuna cu adierea rece a vantului.
Astepti ca de fiecare data ca vantul sa-ti indeplineasca dorinta,dar ca de fiecare data tot cu ce te alegi sunt doar lacrimile varsate,frica ce trece prin tine la fiecare stingere a felinarului si la fiecare umbra si miscare zarita,desi acestea reusesc sa-ti amorteasca durerea pentru cateva secunde neinsemnate.
E singurul moment din intreaga ta zi cand esti absolut singur.Si atunci durerea se intensifica si zambetul schitat atunci cand erai inconjurat de oameni dispare si ramane doar amintirea sa.Melodia e in mintea ta si ritmul bate prin tine tot ca o amintire.Singurul lucru care te convinge ca e vremea sa te duci acasa,ca ceea ce astepti nu va aparea nici astazi asa cum nu a facut-o nici pana acum este gandul ca maine va fi mai bine,ca patul ce te asteapta acasa iti va da vise frumoase sau un somn linistit macar.Dar asta esti tu…la unele lucruri renunti prea usor si de altele te agati ca si cum ar fi ultima picatura de apa pe care o mai ai.Esti ciudat de slab uneori si ciudat de incapatanat alteori.
Si stii ce te face sa fii slab?Faptul ca-i lasi pe cei din jur sa vada cum iti dispare zambetul,ii lasi sa vada cum cuvintele lor te lovesc in aceeasi gaura care se mareste treptat in pieptu tau,pentru ca ii lasi sa te vada in momentele tale de slabiciune.Uneori realizezi ca nu e bine ce faci,dar alteori astepti ca cineva sa-ti spuna ca va fi bine.Doar astepti...
Si a fost o noapte ca oricare alta in care lacrimile curgeau nestigherite si tu asteptai,doar ca atunci a fost ultima lovitura in piept si durerea era de nesuportat,atunci te lasasesi in genunchi lasand asfaltul dur sa-ti cauzeze inca un pic de durere,care nu se compara nici pe departe cu cealalta.Atunci nu ai mai rugat felinarul sa te vegheze iar el s-a stins.Nu ai mai rugat vantul sa-ti ia durerea si atunci el a inceput sa alerge in jurul tau inghetandu-te si incepand sa te amorteasca,atunci cerul a inceput sa cada peste tine.Atunci umbrele te-au inconjurat,lasand frica din tine sa se intesifice clipa cu clipa.
Atunci nu ai mai ajuns acasa.Atunci slabiciunea ta a castigat,iar tu ai renuntat sa mai zici ca maine vei fi tot aici si ca poate atunci va fi mai bine.Atunci ai renuntat si tot ce era in jurul tau a renuntat odata cu tine.